Jose Mourinho știe că jobul de antrenor la Real Madrid este cel mai greu din cariera sa și s-a hotărât să facă tot posibilul să reușească. Tehnicianul a apelat la serviciile a patru „jujumani”, vrăjitori africani, pentru a avea succes cu noua sa echipă în sezonul 2010-2011.
Portughezul, care și-a petrecut trei săptămâni de vacanță în Kenya cu familia sa în iulie, s-a întâlnit cu cei patru practicanți ai magiei negre în regiunea Ukunda, un paradis exotic de pe coasta de sud a țării.
„Ne-am întâlnit cu Jose Mourinho într-un loc secret pentru că nu-și dorea ca presa să afle despre asta. A venit însoțit de soția sa (n.r. – de origine africană, născută în Angola)”, a spus Mzee Makthub, un cunoscut vraci care a consiliat de-a lungul timpului mulți politicieni și oameni de fotbal.”Ne-a rugat să-l ajutăm să aibă succes la noua sa slujbă. Avem mulți clienți care au slujbe foarte importante, politicieni și oameni de afaceri, cu toții vor să câștige câte ceva. Mourinho își dorește două trofee”, a adăugat vrăjitorul.
„Vrea respect” După ce Manuel Pellegrini a declarat că la Real Madrid antrenorul nu este respectat de nimeni, Jose Mourinho le-a cerut vrăjitorilor din Kenya să-l ajute să câștige admirația spaniolilor. „Mourinho vrea să câștige respectul celor cu care va lucra pentru că știe că altfel nu va reuși la Real Madrid”, a dezvăluit vrăjitorul african.
Se pare că practicile magice ale vracilor l-au ajutat pe portughez. Nici nu a început bine treaba la Real, că deja este apreciat de căpitanul echipei. „Noul antrenor m-a impresionat, deși am vorbit doar de două ori cu el. Îmi place cum gândește”, a spus Iker Casillas.
17 trofee cu trei echipe a cucerit Jose Mourinho cariera sa de antrenor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER